Phencyclidine (PCP) DMT Red Discuție: Fenciclidină (PCP) și DMT

HEISENBERG

ADMIN
ADMIN
Joined
Jun 24, 2021
Messages
1,645
Solutions
2
Reaction score
1,757
Points
113
Deals
666
Fenciclidină (PCP) și DMT

Fenciclidina (PCP), cunoscută și sub denumirea de "praf de înger", este un anestezic disociativ care afectează creierul și organismul prin alterarea sistemelor de neurotransmițători, în special a sistemului glutamat. Acesta acționează în principal ca un antagonist necompetitiv al receptorului N-metil-D-aspartat (NMDA), care este un subtip al receptorului glutamat. Glutamatul este principalul neurotransmițător excitator din creier, jucând un rol crucial în procese precum memoria, cunoașterea și percepția.

Atunci când PCP se leagă de receptorul NMDA, acesta împiedică ionii de calciu să intre în neuroni, ceea ce interferează cu transmiterea sinaptică. Această acțiune este responsabilă de efectele disociative ale drogului, prin care consumatorii pot experimenta detașarea de realitate, senzații extracorporale sau sentimente de irealitate. Inhibarea receptorilor NMDA afectează, de asemenea, procesarea senzorială, ceea ce duce la distorsiunile halucinogene și perceptuale caracteristice consumului de PCP. Deconectarea senzorială poate afecta vederea, sunetul și simțul timpului.

În plus față de efectele sale asupra sistemului glutamat, PCP influențează și alte sisteme de neurotransmițători, inclusiv dopamina și serotonina. Aceasta crește eliberarea de dopamină în anumite regiuni ale creierului, cum ar fi nucleul accumbens, care este asociat cu proprietățile de recompensare și întărire ale drogului. Activitatea crescută a dopaminei poate contribui la senzația de euforie, dar poate duce, de asemenea, la simptome psihotice, cum ar fi iluziile și paranoia. Modularea serotoninei de către PCP poate modifica și mai mult starea de spirit, percepția și funcțiile cognitive.


Dimetiltriptamina (DMT) este un compus psihedelic puternic care apare în mod natural în mai multe plante și animale, inclusiv la om, unde se găsește în cantități infime. Este similar din punct de vedere structural cu neurotransmițătorul serotonină și cu alte triptamine precum psilocibina. Principala acțiune a DMT se realizează prin interacțiunea sa cu receptorii de serotonină din creier, în special receptorul 5-HT2A. Acest receptor este puternic implicat în reglarea dispoziției, percepției și cogniției.

Atunci când DMT este ingerată, inhalată sau injectată, aceasta traversează rapid bariera hematoencefalică datorită structurii sale mici, lipofile. Odată ajunsă în creier, DMT acționează ca un agonist puternic la nivelul receptorilor 5-HT2A, în principal în cortex. Se crede că activarea acestor receptori duce la schimbări profunde ale percepției, dispoziției și cunoașterii, caracteristice unei experiențe DMT. Aceste efecte includ halucinații vizuale și auditive vii, alterarea simțului timpului, disoluția ego-ului și experiențe de "pătrundere" în realități alternative sau de întâlnire cu entități.

În plus față de 5-HT2A, DMT afectează și alte subtipuri de receptori de serotonină, inclusiv 5-HT1A și 5-HT2C. Interacțiunea complexă dintre acești receptori contribuie la profilul său psihedelic unic. Activarea receptorilor 5-HT1A este asociată cu reglarea dispoziției și efectele calmante, în timp ce receptorii 5-HT2C influențează anxietatea, apetitul și dispoziția. Modularea simultană a acestor căi ale serotoninei creează experiențele intense și adesea mistice raportate de consumatorii de DMT.

Pe lângă receptorii de serotonină, DMT interacționează și cu receptorii sigma-1, un tip de receptor mai puțin cunoscut, implicat în răspunsurile celulare la stres și în neuroprotecție. Rolul exact al receptorilor sigma-1 în experiența DMT nu este pe deplin înțeles, dar activarea lor poate contribui la unele dintre stările modificate de conștiință și efectele cognitive. Cercetările au sugerat că DMT poate spori neuroplasticitatea, posibil prin acțiunile sale asupra acestor receptori, ceea ce ar putea explica unele dintre efectele psihologice și emoționale de durată ale experiențelor DMT, în special efectele secundare pozitive raportate de utilizatori.


Combinația de PCP și DMT prezintă provocări și pericole unice datorită acțiunilor lor farmacologice distincte. Atunci când sunt combinate, interacțiunea dintre aceste două medicamente ar putea amplifica efectele disociative și halucinogene, ducând la experiențe intense și imprevizibile.

Efectele PCP asupra receptorilor NMDA pot produce o stare de detașare, asemănătoare anesteziei, care ar putea interfera cu experiența vie și expansivă tipică a DMT. Acest lucru poate duce la incapacitatea unui utilizator de a distinge între realitate și halucinație, crescând riscul de comportament periculos, accidente sau psihoză. În plus, acțiunea PCP asupra dopaminei ar putea spori stările paranoide sau psihotice, în timp ce efectele serotoninergice ale DMT ar putea duce la fluctuații emoționale intense, contribuind la o stare mentală extrem de instabilă.

Această combinație este, de asemenea, periculoasă din cauza potențialului de efecte fiziologice grave. Ambele droguri pot afecta judecata și coordonarea motorie, sporind riscul de rănire. În plus, dozele mari de oricare dintre medicamente pot duce la complicații grave, cum ar fi convulsii, hipertermie, stres cardiovascular sau chiar insuficiență respiratorie. Nu există astfel de cercetări științifice privind interacțiunile specifice ale PCP și DMT, dar ambele substanțe au fost asociate cu rezultate dăunătoare atunci când sunt utilizate separat, iar combinarea lor probabil amplifică aceste riscuri.

Având în vedere că efectele intense și rapide ale DMT și natura disociativă prelungită a PCP afectează în mod diferit sistemele de neurotransmițători, combinarea lor ar putea duce la o experiență haotică și potențial traumatizantă, cu o probabilitate ridicată de consecințe psihologice de lungă durată, inclusiv psihoză sau tulburări disociative.

🔴 Luând în considerare toate aspectele, recomandăm evitarea acestei combinații.
 
Last edited by a moderator:
Top